„Am asistat la o încercare jalnică din partea aproape ministrului al Justiției, domnul Nicolicea, în a induce în eroare reprezentanții Comsiiei de la Veneția privind prevederile constituționale în ceea ce privește verificarea ordonanțelor de urgență de către CCR și pe de altă parte în a justifica urgența pentru adoptarea celor șase OUG în domeniul legilor justiției. Mă bucur mult că reprezentanții Comisiei de la Veneția au dat dovadă încă o dată că sunt foarte bine informați. Cunoșteau exact situația de la noi din țară, nu s-au lăsat induși în eroare de declarațiile domnlui Nicolicea și ca un semnal de alarmă, nu ne-au spus multe lucruri, dar ne-au atras atenția în două puncte: ne-au spus că este dovedit faptul că legiferarea prin ordonanțe de urgență aduce noi urgențe și practic faptul că se încearcă ocolirea dezbaterii parlamentare este o chestiune foarte gravă și nu ar trebui tolerată. Dumnealor s-au arătat consernați de faptul că doar în 2018 am avut peste 114 cazuri de urgență în România. Este un lucru neîntâlnit în alte țări”, a susținut senatorul USR, George Dîrcă, la finalul întrevederii cu delegația Comsiei de la Veneția, joi, la Parlament.
El a adăugat că deputatul PSD Eugen Nicolicea a spus delegației Comisiei de la Veneția că din cauza USR au fost introduse erori la legile justiției.
„Am fost acuzați de domnul Nicolicea că faptul pentru care aceste legi au conținut erori care au dus ca sesizările noastre în fața CCR să fie acceptate ni se datoarează exclusiv pentru faptul că ne-am comportat nerespectuos și pentru că am avut o boxă în timpul acelor ședințe în care am pus muzică, motiv pentru care nu s-au putut concentra și au apărut greșeli. În realitate sunt încercări patetice, jalnice, pentru a justifica urgența care de altfel nu avea nicio justificare”, a conchis Dîrcă.
Și deputatul PNL Valeria Schelean a afirmat că reprezentanții Comisiei de la Veneția și-au arătat îngrijorarea față de ordonanțele de urgență adoptate de Guvern.
„ Principala lor îngrijorare a fost legată de adoptarea de ordonanțe de urgență și motivul pentrue care Guvernul ajunge să adopte aceste ordonanțe deși în Parlamentul României a fost constituită această comisie cu privire la sistematizare a legilor din domeniul Justiției tocmai pentru a exista o procedură parlamentară de urgență, dar în cadrul, bineînțeles, a competențelor de legiferare ale Parlamentului cu privire la aceste chestiuni. Răspunsul pe care l-au oferit cei de la PSD a fost legat de faptul că urmare a procesului de legiferare această Secție specializată urma să fie operațională în termen de trei luni, iar din cauza unor blocaje generate la nivelul CSM era riscul ca această Secție să nu poată să fie operațională. În mod normal și logic atunci când există aceste blocaje la nivelul CSM care au fost generate, evident de lipsa de consultare a CSM în toată procedura de legiferare cu privire la aceste legi. Cred că normal și firesc era ca Guvernul să intervină nu prin punerea în aplicare a acestor dispoziții, ci prin prorogarea unor termene, dacă într-adevăr sistemul judiciar era pregătit pentru operaționalizarea acestei secții”, a afirmat Valeria Schelean.
Comisia de la Veneția a avut, joi, o întrevedere, la Parlament, cu membrii Comsiei speciale pentru modificarea legilor justiției, printre aceștia fiind prezenți Florin Iordache, Eugen Nicolicea, Georghe Dircă și Robert Cazanciuc. Discuțiile au durat aproximativ o oră și jumătate.